Acum ceva luni îmi sosea în poştă mărul discordiei, un obiect rotund într-o cutie roşiatică. N-avea bilet pe el de la gagici care să mă invite să jurizez vreun concurs de frumuseţe per se, dar nu vă mint când zic că de jurizat, l-am jurizat. Atâta tot că invidele nu se numeau Atena, Afrodita şi Hera, ci Dasha, Eva şi Suki. Mai pe şleau, am avut ocazia să-mi plimb cursorul prin poate cel mai controversat joc de strategie lansat recent – iar asta nu pentru că ar fi introdus vreo mecanică subversivă, dar pare-se că mulţi îşi amintesc cum că predecesoarele ar fi fost serioase şi profunde, iar atmosfera campy şi caricaturizată din ultimul titlu al francizei sunt, cumva, nelalocul lor. Vorbesc, desigur, despre Red Alert 3.

N-am de gând să vă plictisesc cu argumente palpabile, logică şi alte chestiuni complet irelevante – franciza Red Alert a fost, de la rădăcini şi până la cel mai recent produs, o expoziţiune satirică hiperbolizată a Războiului Rece, fără criterii de dezbatere sau interpretări subiective, indiferent de ce v-ar spune diverşi iluştri. Aşa că la ce să te aştepţi când auzi că se întorc urşii cu masca de fier, samuraii cu GPS şi nimfeta purtătoare de curea care dă timpul înapoi?

Mai mult haos, mai multe râsete şi eventual niscaiva conţinut nou. Ca şi predecesoarele, cel mai nou Red Alert s-a trezit cu un expansion care presează ridicolul, sare calul şi încă vreo trei ponei şi catapultează jucătorul în situaţii pe cât de implauzibile, pe atât de ilare.